Cele două mari poveşti ale Kosovo: Ibrahim Rugova şi KLA

Drama naţiunii albaneze, cu tulburările şi consecinţele sale grave, începe în secolul XV, mai exact, după moartea lui Gjergj Kastriot, în iarna întunecată din 1468, şi, ca atare, cu proporţii tragice, violenţă, teroare, captivitate, a continuat până în iunie 1999, când, în Kosovo, armata libertăţii NATO a fost găzduită în mod miraculos, care a deschis drumuri pentru toţi albanezii din regiune şi un nou capitol pozitiv, plin, eveniment de viaţă liberă ca niciodată înainte.

Dar sunt pline de secole în care am trăit lipsiți de cele mai de bază bunuri ale continentului, am trăit prost, în ciuda unui zid dincolo de care lumea a crescut rapid și frumos, au construit monumente minunate de cunoaștere, artă și cultură, cărți scrise și au devenit mari arte.

Deci soarta noastră tragică a fost că, în cele mai strălucite vremuri ale continentului, nu ne vom hrăni cu bunurile sale, vom face parte din evenimentele sale şi vom beneficia de beneficiile sale culturale. Pentru că, am trăit împotriva Europei, sau mai degrabă, încercând să supravieţuim, şi această încercare de a supravieţui, a creat mare gol în istoria noastră, precum şi în personalitatea naţiunii albaneze. A fost ghinion pentru noi, care până în ultimul secol, albanezii nu aveau cum să se gândească la standarde şi valori de sublimentare. Căci ei erau la marginea adâncului, despărţiţi, şi cu ziduri între ele, şi într'o astfel de stare de mântuire este zicala principală.

În istoria noastră națională, există o mulțime de goliciune, se pare, este ca și cum ai asculta clopotele tragediei, acoperișul, pierderile, uleiurile, contracțiile.

În această direcţie, unul dintre cele mai pozitive şi mai importante evenimente europene pentru albanezi a fost spectacolul de pe scena politică a lui Ibrahim Rugova, scriitorul politician, fără de care războiul Armatei de Eliberare a Kosovo nu s-ar fi putut întâmpla, în formatul pe care albanezii, ca naţiune, l-au pus pe harta Europei, deschizând astfel un nou capitol pentru regiune, dar şi pentru continent. Iar în primăvara anului 1999, ca naţiune, am experimentat tranziţia istorică esenţială. Occidentul, condus de America, a bombardat Serbia şi albanezii, a făcut participanţi şi protagonişti la evenimente care vor avea loc mai târziu în regiune.

Prin urmare, cea de-a 90-a poveste, creată şi reprezentată atât de frumos de Rugova şi KLA, ar trebui păstrată, nu ca poveşti electorale sau ca sclav patriotic, pentru a doborî pe cineva sau pentru a înălţa pe altcineva, ci ca o întorsătură majoră în istoria albaneză. Deoarece, aceste două relatări, au fost împlinirea unei lungi plimbări albaneze a naţiunii pentru a integra şi ancora ca naţiune liberă printre naţiunile Europei.

Se ştie clar că până în ultimul deceniu al secolului 20 -- adică la începutul secolului 90 -- Albanezii, ocupanţii de pretutindeni -- au trăit împotriva Europei, cu multă suferinţă, ca acel băiat risipitor -- să se întoarcă la sânul ei. Și asta s-a întâmplat, la începutul ultimului deceniu al secolului trecut, când Europa a revenit la viață pentru ceea ce, principalele merite, păstrează doi oameni mari: Ibrahim Rugova și Ismail Kadare.
...
Nu poţi înţelege ce înseamnă oraşul liber, pentru că creşti în captivitate, Ismail Kadare a scris în faimosul roman Kronic pe piatră. Am citit acest roman la o vârstă fragedă şi în condiţii de captivitate. Am simţit chinul războiului, şi în faţa farmecului că Romane, o limbă bogată, o aventură a vorbirii, a fost profund impresionată de mine. Pentru că aparţineam unei generaţii care nu înţelegea ce înseamnă ţara liberă pentru că am fost crescută în captivitate.

Aşa că soarta mea şi a generaţiei mele, a crescut în captivitate, într-un timp sumbru, când, numele fricii era peste tot, în aer, pe străzile pline de poliţişti sârbi feroci, care au umilit oameni nevinovaţi şi au răspândit violenţa, în incapacitatea de a fi educaţi corespunzător, că obiectele şcolii noastre au răpit Serbia. Era un deceniu de izolare, când vieţile erau încă bine oprite, şi o întreagă generaţie de oameni trăiau izolaţi de bunurile civilizaţiei, fără libertate.

A fost un deceniu teribil în care, la fiecare răsărit al noii zile, ai simţit cum îşi extindea temerile, care, la fel ca lanţurile sălbatice, ţineau pe cineva în mâinile tale.

Pe de altă parte, era sărăcie, a cărei faţă e urâtă, înfricoşătoare, barbară. Am văzut peste tot răul care i-a atras faţa. Ca generaţii, nu aveam nimic în mână decât cuvinte, credinţă şi speranţă. Cu părinții șomeri, cu o stare de paralizie aproape socială, ne-am așteptat, ca de la o forță superioară, să apară o mână milostivă și să ne scoată din captivitate la libertate.

În acele cercuri ale iadului, în fiecare zi visam ca un Virgil să iasă dintr-o noapte lungă şi să ne spună:

Şi acea mână trebuia să vină din vest, aşa cum a făcut mai târziu.
Aşadar, eu am fost unul dintre cei care au crezut în liderul Ibrahim Rugova, a cărui credinţă nu a ezitat niciodată, nici măcar astăzi. Pentru faptul că el a fost real și reflectarea subliminal a unei Europe care a fost absent secole din viața noastră.

Cuvintele sale rostite cu grijă semănau uneori cu clopotul speranţei, uneori pe pietre de unghi, gândite şi sculptate, care urma să fie plasate în noua instituţie politică pe care am aspirat să o construim.

Apoi, când Armata de Eliberare a Kosovo a apărut la faţa locului în 1997, am fost un student al literaturii şi am fost îndrăgostit de lumea bogată a literaturii. De fapt, fuga în lumea literaturii era aceeaşi salvare şi evadare din realitatea săracă în care duceam vieţi sărace. Am crezut în ceea ce liderul nostru politic Ibrahim Rugova a spus, că au arme, am avut cuvinte.

Da, cuvintele noastre au fost puterea şi credinţa noastră.

Şi ca om devotat literaturii, cu oportunităţi minime, cu temeri că respirăm ca aerul, nu am împărtăşit această lume, nici măcar când s-a auzit că războiul urma să vină, nici măcar când a venit războiul cu adevărat, şi nu am devenit niciodată un susţinător al ceea ce a reprezentat moştenirea KLA în viaţa politică liberă a Kosovo. Dar povestea despre KLA m-a fascinat, mai ales curajul de a doborî răul, apoi acele poveşti pe care le-am auzit de la oameni curajoşi care au fost în structură, când au vorbit despre şansele lor slabe de luptă şi despre idealurile cereşti pentru libertate.
E grozav!

Pentru mine și descendenții mei, NLA a apărut exact într-un moment când am trăit în același iad, și apoi, când a început războiul, am fost convins că am fost în ultimul act de tragedie, după care, care ar supraviețui, s-ar bucura de roadele libertății.
Din nefericire, mulţi oameni nu au supravieţuit, mulţi au fost ucişi, mulţi au dispărut, iar dezastrele au fost mari. Dar curând am gustat roadele fascinante ale libertăţii. Ca urmare, albanezii, acum aproape trei decenii, trăiesc peste tot mai bine ca niciodată în sutele de ani de istorie.

Şi asta din cauza prezenţei occidentale în viaţa lor.
Iar în lanțul acestor evenimente, relatarea politică pe care Rugova a creat-o, pe care a admirat-o vestul, și KLA, au sens real, astfel încât aceste două relatări trebuie să le păstreze în spiritul lor natural, nu în mulțumire, pentru ciuda și interesele tribale, stânga și dreapta, aceste două povești ar trebui păstrate și transmise noilor generații ca valori hrănitoare comune, și dovezi ale puterii pe care oamenii din țara noastră au avut-o, pentru a rezista și a captura captivitatea răului. Şi amintindu-ne aceste două poveşti, aflăm cine am fost ieri, dar cel mai important, putem înţelege exact ce valoare sublimă reprezintă Vestul pentru noi, fără de care trăim prost şi îmbrăţişăm este inevitabilă.