29 de ani după căderea lui Zahir Pajazit, Hakif Zajah al lui Edmund Hoxha

Activitățile militare Zahir Pajaziti au început în anii 1990. În circumstanţele create în timpul grevelor generale din Kosovo care au avut loc la 3 septembrie 1990, Zahir şi alţi activişti au început să lucreze pentru crearea unei reţele de securitate în Kosovo.

Ca urmare a acestui post, activiștii Zahir și Orlan au înființat Casa Unităţii Guerile din Orlan. În 1991, după ce afacerile ilegale încep în Kosovo să fie coordonate cu legea de la Zahira merge în Albania în scopuri militare.

La întoarcerea în Kosovo în 1992, grupul său este dezvelit, iar Zahir trebuie să se ascundă câteva luni. Până în 1992, el a contribuit la aprovizionarea cu arme a cartierului general creat în districtul Orlan.

În 1994, Zahir a început să se angajeze în alte părți ale Kosovo pentru înființarea KLA. Astfel, este unul dintre fondatorii Statului Major General al KLA și primul său membru, de unde începe să devină coordonarea activităților politice și militare.

Zahir este remarcat în acest moment ca marele organizator şi implementarea atacurilor de gherilă asupra forţelor sârbe din Kosovo, dar mai ales în regiunea Llap.

Pentru toată activitatea sa, vărul său Fadil Pajaziti, care era om de afaceri și aproape toată finanțarea sa, a avut-o.

La 31 ianuarie 2008, la cea de-a 11-a aniversare a căderii, preşedintele kosovar Fatmir Sejdiu a acordat premiul Zahir Pajazit Kosovo pentru cel mai înalt stat, Ordinul Kosovo “Hero”.

Zahir a fost liderul uneia dintre principalele ramuri de război, care, bineînţeles, a fost fuzionată în Armata de Eliberare a Kosovo. Fiind liderul uneia dintre principalele ramuri de război, el a fost, de asemenea, unul dintre co-creatorii Armatei de Eliberare a Kosovo.

Edmond Hoxha a fost uniunea care intenţiona să creeze noi dimensiuni ale familiei sale sau ale tradiţiei Kosovo. De când avea șase ani, când era încă copil, a văzut închisoarea fratelui său mai mare Xavit, văzând că suferea, dar nu avea nicio vină, a decis să devină un stâlp al eșecului, indiferent cât de dureros a fost.

Edmond a fost studentul unei dorințe de a deveni soldat și om de știință, tânărul care a ales să trăiască o viață diferită, dar foarte tânăr; poate mai mult decât orice, el ar începe o cale pe care oamenii săi au deschis-o, în ciuda durerii pe care ea a purtat-o, în ciuda vărsării de sânge pe care au experimentat-o și ar experimenta-o.

Hakif Zamenu are o contradicţie între tăcerea şi munca sa. Dacă tăcerea este remarcabilă, lucrarea este şi ea remarcabilă. Este unul dintre cele mai speciale cazuri de război, când o figură importantă ca el a stat în picioare, cu o natură profundă, în locul unde a fost repartizat, ca adjunct al lui Zahir Pajazit şi asistentul său, şi toate acestea au fost foarte tăcute.

Hakif şi Zahir nu erau doar nepoţi şi unchi, ci aveau toate lucrurile virtuoase în comun.